Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat, în luna septembrie, ediția 2024 a programului START UP NATION, un program important de sprijin destinat dezvoltării antreprenoriatului în România, finanțat prin Fonduri Externe Nerambursabile din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.

Obiectivul principal al programului il reprezintă dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale prin înființarea de noi întreprinderi, în vederea realizării unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială și crearea de noi locuri de muncă.

Pentru a facilita accesul la informații relevante și a susține pregătirea potențialilor aplicanți, Centrul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Cluj-Napoca – AIMMT Brașov a pregătit o scurtă prezentare a principalelor aspecte ale programului. Această sinteză include informații esențiale privind criteriile de eligibilitate, condițiile de finanțare și procedura de aplicare, oferind astfel beneficiarilor noștri resursele necesare pentru a maximiza șansele de succes în cadrul acestui program de finanțare.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați sa ne contactați la numărul de telefon: 0264 487 224 sau adresa de email: agentia.cluj@imm.gov.ro