Sanctiuni internationale
După cum cunoașteți, România, în calitate de stat membru al UE, are obligația de a respecta și de apune în aplicare măsurile restrictive decise la nivelul UE. Conform art. 3(1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, ”actele prevăzute la art. 1(1)/sancțiunile internaționale sunt obligatorii în dreptul intern pentru toate autoritățile din România, precum și pentru persoanele fizice sau juridice române sau aflate pe teritoriul României, în condițiile reglementărilor care stabilesc regimul juridic al fiecărei categorii de acte”.
În anul 2014, UE a adoptat Decizia 2014/145/PESC a Consiliului și Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
Conform art. 2(2) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014, ”se interzice punerea la dispoziție, direct sau indirect, a oricăror fonduri sau resurse economice către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor sau al persoanelor fizice sau juridice, al sau organismelor asociate acestora, care figurează în lista din anexa I”. În anexa I figurează peste 200 de persoane și entități care au fost supuse sancțiunilor, unele dintre acestea fiind implicate în activități economice sau de comerț. Între acestea, sunt prezente unele în activități comerciale pe diverse piețe, între care și piața îngrășămintelor chimice. În același timp, aducem în atenție riscul ca operatorii economici activi pe piețe externe să fie controlați indirect de către persoane supuse măsurilor restrictive. Achiziția produselor acestor operatori și efectuarea de plăți către aceștia poate constitui o încălcare a sancțiunilor internaționale, în funcție de circumstanțele concrete ale pieței.
În acest context, considerăm oportună informarea operatorilor economici ce activează pe piețe externe cu privire la sancțiunile internaționale obligatorii pentru România, respectiv prevederile Ordonanței de urgență nr. 202/2008 , precum și cu prevederile specifice ale Deciziei 2014/145/PESC a Consiliului și ale Regulamentului (UE) nr. 269/2014.
Astfel, art. 24(1) din OUG 202/2008, prevede: ”persoanele fizice sau juridice care, intrând într-un raport juridic sau aflându-se într-o stare de fapt față de orice bun care face obiectul unei sancțiuni internaționale, află despre existența situațiilor care impun înștiințarea sau raportarea potrivit art. 7, respectiv art. 18, fără întârziere și notificare prealabilă a autorităților competente, de a nu îndeplini nicio operațiune față de bunul respectiv în afara operațiunilor prevăzute în prezenta ordonanță și de a înștiința, de îndată, autoritățile competente”.
În aplicarea acestor prevederi, persoanele fizice sau juridice supuse legii române sunt singurele și în întregime răspunzătoare pentru respectarea măsurilor restrictive în vigoare la un anumit moment. Din necesitatea respectării acestei obligații, în mod firesc, derivă necesitatea de a efectua activități de due-dilligence/evaluare a partenerilor sau relațiilor de afaceri. Aceste activități pot cuprinde, fără a fi limitate la, accesarea motoarelor de căutare on-line, accesarea informațiilor furnizate de firme specializate, de partenerii de afaceri, de registrul comerțului, de case de avocatură, informațiile acumulate prin experiența pe piața cu care se fac afaceri. În măsura în care, în urma acestei evaluări, rezultă date sau informații despre persoane sau entități care dețin sau au sub control bunuri ori care au date și informații despre acestea, despre tranzacții legate de bunuri sau în care sunt implicate persoane ori entități desemnate, legea prevede obligația imediată a autorității competente și de desistare de la orice activități în legătură cu situația supusă sancțiunilor internaționale.
Pentru mai multe detalii va rugam contactati:
Mihaela Gavrilescu
Consilier, Directia Politici Comerciale, MEEMA, mihaela.gavrilescu@dce.gov.ro