Județ de graniță

Fiind unul dintre județele de graniță ale României, Bihorul este situat în nord-vestul țării, având o poziție strategică extrem de importantă pentru efectuarea exporturilor și pentru sectorul de transporturi. Suprafața sa este de 7.544 km2, iar populația la data de 31 decembrie 2016, după domiciliu, era de 618.582 locuitori, ponderea fiind în favoarea populației urbane, însă la o diferență fragilă față de mediul rural.

Economie

În județul Bihor, în anul 2016, s-au înființat 3.784 de firme, (105.982 firme la nivel național), mai puţine decât in 2015, dar totuși ocupând locul 6 pe țară, după București, Cluj, Timiș Ilfov și Iași. Repartiția firmelor înmatriculate în Bihor în 2016 este următoarea: 2.230 SRL, 1.204 PFA, 295 II, 50 IF, două CA, două SA şi una SNC. Pe domenii de activitate CAEN, cel mai mare număr de firme a fost înfiinţat în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului, al activităţilor profesionale ştiinţifice şi tehnice și în domeniul construcţiilor.

Contribuția județului Bihor la economia națională este evidențiată și prin cele 1.345 firme bihorene înscrise in broșura Catalogul Importatorilor și Exportatorilor pe 2016, companii ca: Transilvania General – Import Export SRL, Celestica (Romania) SRL, Plexus Services RO SRL, Ara Shoes Romania SRL, Ada Fabrica de Mobilă SRL, ocupând printre primele locuri pe domeniile lor de activitate.

Administrativ, județul este format din 4 municipii, 6 orașe și 91 de comune.

Forță de muncă

În ceea ce privește salariile în luna Decembrie 2016 câştigul salarial mediu brut în judeţul Bihor a ajuns la 2.441 de lei, ( 3.257 lei la nivel național), iar câştigul salarial mediu net a ajuns la la 1.753 lei ( 2.354 de lei la nivel național).

La sfârșitul anului 2016, în județul Bihor erau inregistrati 167.573 angajați (4.732.500 angajați la nivel național).

În anul 2016 rata şomajului a scăzut la 3% adică 8.155 persoane, ( 418.200 persoane la nivel național), de la 3,5% în 2015.

Corelat, a avut loc și scăderea indicelui preţurilor de consum, adică a inflaţiei, cu 1,55% faţă de anul precedent, concomitent cu creşterea indicilor producţiei industriale cu 8,3% şi a cifrei de afaceri a firmelor bihorene cu 9,9%, aceasta ajungând la peste 6,62 mld. Euro.