Vă informăm că Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu EIT Digital, organizează vineri, 21.10.2022 începând cu ora 10.00 evenimentul „Romania Info Day – Innoveit Weeks 2022”. Acesta se adresează mediului academic, companiilor IT, start-up-urilor și ecosistemului antreprenorial și își propune să prezinte comunitatea EIT Digital în România, precum și oportunitățile oferite de programul EIT (European Institute of Innovation & Technology).
Desfășurarea va fi în sistem hibrid, agenda și înregistrarea fiind disponibile aici: https://www.eventbrite.com/e/romania-info-day-innoveit-weeks-2022-hybrid-event. Pentru cei care doresc să participe fizic, evenimentul va avea loc în sala Nicolae Iorga, clădirea centrală UBB, str. M. Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca.